-- Enigma -- Just a lost story

--- 24 Octombrie 2006, Messina, Sicilia ---
Doamna Cadioli,
Va anuntam cu parere de rau ca postul dumneavoastra a fost preluat de Doamna Andreea Bolceli. Va rugam sa veniti Luni la ora 8:00 AM pentru a completa fisele necesare.


'Grozav, tocmai acum...'
In acel moment, totul in jur parea ca se misca mai repede. Oamenii, picaturile reci de ploaie, totul. Umbrela pe care incercam sa o mentin dreapta, se inclina periculos in stanga si dreapta, in functie de bataia vantului. Palarie nu mai aveam de mult, asa ca paru-mi blond era ravasit pe toata suprafata fetei.
Tineam scrisoarea aceea blestemata intre degetul mare si cel mijlociu, si incercam sa descifrez hieroglifele sefului meu. Pardon, al fostului meu sef.
"Daca crede ca am sa ii ofer postul meu surorii sale, atunci se insala amarnic..."am soptit, suparata.
Am lasat sa-mi scape un oftat, dupa care am bagat neglijent bucatica de foaie in buzunarul de la blugi.
'Cu ce sa mai platesc chiria? Care, oricum,este si ea destul de costisitoare.'
Mi-am dat seama ca ajunsesem deja la statia de autobuz, dar, binenteles, cu grijile mele, cum sa mai observ si amanuntul acesta?
M-am asezat cuminte pe o bancuta mai uscata, incercand sa ma gandesc si la altceva. Langa mine, o doamna in varsta si o fetita.
"Bunico, cand vine autobuzul?"intreba fetita, pierzandu-si rabdarea.
Batrana zambi doar, incercand sa ii aranjeze pelerina de ploaie.
"Rabdare, copilasule. Au spus ca o sa mai intarzie putin..."
Mi-am dat parul ud pe spate, si m-am uitat in jur. Era multa lume, majoritatea iritata. In dreapta mea, doua femei stateau de vorba. Privirea mi-a ramas atintita spre cele doua, in timp ce gandurile erau fooarte departe. Probabil chipul meu arata curiozitate, interes, caci una dintre ele imi arunca o privire rece, dupa care se indeparta.

Am mai aruncat o privire la 'cuplul' format din fetita aceea si bunica ei, dupa care m-am ridicat frumusel de pe banca, privind in jur si sperand sa pot gasi un loc in care sa ma adapostesc de ploaie.
In timp ce alergam pe strada ingusta, am realizat ca uitasem ceva.
"Unde mi-am lasat blestemata aia de umbrela?!?"am exclamat, furioasa. Deja incepusem sa imi simt fata mai calda ca de obicei. Poate ma si inrosisem.
Din instinct poate, m-am intors spre drumul care ducea spre statia de autobuz. Dar vocea pitigaiata din capul meu m-a oprit.
'Nu are nici un rost sa te intorci. Cu siguranta a luat-o cineva...'
Si pana la urma avea dreptate. Pe o ploaie ca asta...
'Singura chestie care ar trebui sa te preocupe in momentul de fata este gasirea unui loc ferit de stropi de ploaie si de vant.'
Avea dreptate si aici.
Un loc cald si uscat...Un magazin, restaurant... chiar si o biserica ar fi bine venita. Stai, am spus cumva biserica?
M-am uitat in jurul meu. In afara oamenilor care, spre deosebire de mine, aveau protectie impotriva vremii nefaste, si a magazinelor vechi ce mai aveau putin si se prabuseau, erau si turlele unei biserici mici, foarte cunoscuta prin aceste imprejurimi.
"E tot ce am..."am murmurat, bagandu-mi mainile in buzunarele de la jacheta.
Biserica Sf. Umile era una din cele mai vechi constructii din Messina. Era o biserica renumita, intradevar, insa nu se bucura de prea multe 'suflete'. Poate doar o baba surda, sau un grup doi de turisti veniti de pe alte meleaguri.
De asemenea, se spunea despre ea ca ar fi fost bantuita de un suflet nelasat de iubitul ei sa paseasca in lumea de dincolo de nori. Cat era de adevarata aceasta afirmatie, eu cu siguranta aveam sa aflu in curand.